Rezonăm

   De-a lungul experiențelor de pe Pământ, vom rezona mai mult cu anumiți oameni. Până la urmă, nu putem să fim apropiați de oricine și mi se pare normal acest lucru. Avem un drum de parcurs și lucruri de experimentat.

  Atunci când suntem în prezența unor oameni, putem să ne dăm seama dacă rezonăm cu ei într-un mod pozitiv, fiind atenți la felul cum ne simțim. Dacă ne simțim în largul nostru, ne exprimăm liber fără să ne gândim că este nevoie să părem altfel pentru a fi acceptați, înseamnă că suntem printre oamenii potriviți.

   Cei cu a căror energie rezonăm, conțin sistemul de valori după care  și noi ne ghidăm acțiunile și nu numai. Aceștia ne vor transmite  sentimentul de libertate, de încredere, de acceptare. Nu ne vor judeca și nici nu vor dori să ne schimbe. Ne vor înțelege și ne vor susține să fim autentici. De asemenea, vor potența creativitatea noastră și talentele pe care le avem și vor dizolva monotonia ( în prezența lor nu ne putem plictisi). Vor scoate la suprafață ce avem mai bun în noi și ne vor susține să manifestăm plenar frumusețea noastră interioară și harurile cu care am fost înzestrați.

   Se poate întâmpla de-a lungul vieții să fim apropiați perioade mai lungi de timp de  anumiți oameni, apoi să observăm că nu mai rezonăm cu ei, că se îndepărtează și să ne întrebăm de ce și cu ce am greșit. Ei bine, nu întotdeauna este vorba de acest lucru, poate că am greșit uneori, dar nu e cazul să ne învinovățim mereu.

   Relațiile se pot răci și atunci când noi ne schimbăm prioritățile, percepțiile și valorile. VIAȚA este într-o continuă mișcare, la fel și noi. De aceea, unii oameni cu care am rezonat cândva dispar și apar alții.

    Fie că îmbrățișăm schimbările sau consecvența, este important cercul de prieteni cu care ne înconjurăm și fiind atenți la felul în care ne simțim în prezența lor, putem să ne dăm seama unde ne situăm și dacă este necesar să facem schimbări.

   Despre  această idee de rezonare sunt multe de spus, așa că  voi scrie și în articolele următoare.

Să aveți o zi făină!

Irina